asocpm.blogspot.com trafic.ro

miercuri, 3 noiembrie 2010

Gala persoanelor cu dizabilităţi

Gala persoanelor cu dizabilităţi este un eveniment organizat de către Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation România în cadrul unui efort mai larg - proiectul Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, proiect menit să contribuie la creşterea gradului de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

Conform Regulamentului, acestă Gală îşi propune să promoveze "înţelegerea subiectelor legate de dizabilitate şi să obţină un sprijin cât mai larg pentru dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilităţi. Evenimentul îşi doreşte să arate câştigul societăţii ca urmare a integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Un al treilea scop al Galei este să aducă o recunoaştere publică persoanelor, organizaţiilor şi institutiilor care sprijină persoanele cu dizabilităţi.

Considerăm că prezentarea de cazuri de persoane cu handicap care sunt independente, integrate în societate, ajută în mod activ la schimbarea mentalităţilor societăţii care, în mod greşit, priveşte persoanele cu handicap ca fiind demne de milă şi o povară pentru ceilalţi.

Prin participarea la această Gală dorim să ne alăturăm şi să sprijinim efortul Fundaţiei Motivation România şi al Active Watch de a atrage atenţia asupra persoanelor cu handicap şi a incluziunii acestora în societate.

Lista persoanelor înscrise în această Gală se poate verifica aici. Vă invităm să votaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu