asocpm.blogspot.com trafic.ro

luni, 26 septembrie 2011

Proteză de alergare


Septembrie 2011 - primii pași în alergare

Am alergat, după șase ani.

Cu mare efort, cu multe precauții, cu frică, cu greutate, cu pași mici, cu emoții.

Dar am alergat. Iar senzația este incredibilă, nu am așteptat o surpriză atât de plăcută.

Pentru a reuși să alerg cu adevărat, să mă deplasez rapid, pe distanțe mai lungi, pentru a avea o mișcare fluidă, echilibrată și cât mai apropiată de natural, va trebui să fac multe ore de exerciții și voi avea nevoie de multă răbdare. Este o tehnică nouă, pe care trebuie să o învăț până la nivel de reflex dacă vreau să nu cad. Dar răsplata justifică pe deplin efortul.

Febra musculară pe care o simt este un semn bun. Mușchii care mă dor sunt cei care nu au fost utilizați după accident, iar faptul că mă ard după doar câteva ore de mișcare e un lucru bun.

A fost bizară senzația dată de proteza veche, cea folosită pentru mers. Talpa mi s-a părut extrem de grea, iar mișcarea prea înceată, aproape blocată. Creierul meu deja se adaptase la structura și la dinamica protezei de alergare.

Proteza de alergare pe care am încercat-o e compusă din cupă (realizată individual, în funcție de utilizator), mecanism de genunchi Mauch și talpă Flex-Run, ambele produse de Ossur.

Un comentariu:

  1. Bravo tie Mitza pentru curaj. Te-am admirat intotdeuna ca ai gandit pozitiv si nu te-ai lasat deloc chiar daca ai avut un handicap. Esti un om plin de curaj pe care il apreciez foarte mult.
    Bafta in tot ceea ce faci si mult succes in continuare.
    Te pupam

    RăspundețiȘtergere