 |
| Septembrie 2011 - primii pași în alergare |
Am alergat, după șase ani.
Cu mare efort, cu multe precauții, cu frică, cu greutate, cu pași mici, cu emoții.
Dar am alergat. Iar senzația este incredibilă, nu am așteptat o surpriză atât de plăcută.
Pentru a reuși să alerg cu adevărat, să mă deplasez rapid, pe distanțe mai lungi, pentru a avea o mișcare fluidă, echilibrată și cât mai apropiată de natural, va trebui să fac multe ore de exerciții și voi avea nevoie de multă răbdare. Este o tehnică nouă, pe care trebuie să o învăț până la nivel de reflex dacă vreau să nu cad. Dar răsplata justifică pe deplin efortul.
Febra musculară pe care o simt este un semn bun. Mușchii care mă dor sunt cei care nu au fost utilizați după accident, iar faptul că mă ard după doar câteva ore de mișcare e un lucru bun.
A fost bizară senzația dată de proteza veche, cea folosită pentru mers. Talpa mi s-a părut extrem de grea, iar mișcarea prea înceată, aproape blocată. Creierul meu deja se adaptase la structura și la dinamica protezei de alergare.
Proteza de alergare pe care am încercat-o e compusă din cupă (realizată individual, în funcție de utilizator), mecanism de genunchi Mauch și talpă Flex-Run, ambele produse de Ossur.
